Creștinismul la nord de Dunăre și în partea europeană a Imperiului Roman în primele veacuri după Hristos

Sfântul Andrei

Primele dovezi de creștinism la nord de Dunăre datează din sec. II-III, însă până acum au fost descoperite  un număr redus de artefacte paleocreștine datând din epoca pre-aureliană, precum cele de la Lechinţa, Potaissa, Romula.1

Dar oare pauperitatea dovezilor paleocreștine din Dacia este una neobișnuită? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ținem cont de contextul istoric. În Occidentul latin, creștinarea a fost lentă, chiar și în orașe. În Gallia, Hispania și Britania nu există urme de creștinism în mediul rural până spre finalul sec. IV, când începe lent să se dezvolte rețeaua de biserici parohiale.2

În general, se estimează că doar 2% din populația întregului Imperiul Roman era creștină în jurul anului 250 d.Hr,3 iar începutul veacului următor, procentul creștinilor a ajuns la 10% din populația imperiului, concentrați în special în zona Siriei și Asiei Mici, cât și în marile orașe din regiunea mediteraneeană.4 Pe la mijlocul sec. III, numărul creștinilor din Roma oscila între 30.000 şi 50.000 de credincioși, adică până la 5% din populația Oraşului Etern.5

Așadar, ținând cont de contextul istoric, la fel ca în majoritatea provinciilor latinofone, cred că nici în Dacia nu putem vorbi de creștinism pe scară largă înainte de retragerea aureliană. Probabil că existau mici comunități creștine în unele orașe ale provinciei (Romula, Apulum, Potaissa), așa cum arată descoperirea de artefacte paleocreștine.

Note

1 Radu Ota, Noi considerații cu privire la aparitia paleocrestinismului în Dacia romană, p.200-206

2 Robert Wiśniewski, Christianization and Latinization în Social Factors în the Latinization of the Roman West (Alex Mullen (ed.)

3 Rodney Stark, The Rise of Christianity, p. 7-10

4 Rodney Stark, op. cit.; Peter Brown, The Rise of Western Christendom: Triumph and Diversity, A.D. 200-1000, p. 63

5 Eugen Cizek, Istoria Romei, p. 488